Gabriel Dărăban: „Dăm totul pentru Cupă”

INTERVIU GABRIEL DĂRĂBAN

Gabriel Dărăban, ultimul sosit în lotul Aurului Brad, și-a făcut repede loc în primul 11 al campioanei județului Hunedoara. Și a răsplătit încrederea antrenorilor prin golurile date în aceste ultime două luni.

Cum te-ai acomodat la Aurul? Cum te-au primit colegii?

Gabriel Dărăban: Acomodarea mea la echipă a fost una foarte rapidă și frumoasă, deoarece băieții m-au primit extraordinar, m-am simțit de parca întotdeauna aș fi fost aici, am găsit aici la Brad mai mult decât o echipă. Am găsit o mare familie, tot respectul atât pentru colegii mei, cât și pentru antrenori și conducere!

Te-ai specializat în goluri în meciuri importante (Petrila, Becicherecu Mic, Geoagiu). Păstrezi și pentru mâine unul?

Da, mă bucur din suflet că am reușit să marchez și să îmi aduc contribuția la victoriile echipei, mă simt foarte bine și mă bucur de fotbal alături de colegii mei! Îmi doresc să marchez de fiecare dată când intru pe teren, dar cel mai important mâine este să câștige echipa, indiferent cine va înscrie. Va fi un meci foarte greu, în care suntem pregătiți să dăm totul până la ultima picătură pentru a aduce trofeul acasă!

Cui dedici golurile tale?

Golurile le dedic mereu Tatălui meu, care a fost un om minunat și un super-fotbalist și care mă urmărește mereu de acolo de Sus din Cer din “Loja Oficială” și bineînțeles familiei mele, care este tot ce am mai scump pe această lume! Chiar mâine, în ziua Finalei, fetița mea cea mare, Naty, face 3 ani.

Cum vezi sezonul următor de Liga 3?

Nu vreau să vorbesc încă despre sezonul de Liga 3, mai avem meciul de mâine, care este foarte important și pe care ne focusăm cu toții sa ieșim victorioși, după care ne putem gândi la Liga 3. În încheiere, vreau să menționez că am rămas deosebit de plăcut surprins de faptul că echipa a fost susținută necondiționat de către suporteri și chiar și în deplasarea de la Becicherecu Mic am avut mult mai mulți suporteri față de echipa gazdă. Asta arată cât de pătimași sunt Suporterii Brădeni și cât de mult iubesc echipa și fenomenul și pentru asta Jos pălăria în fața lor și le mulțumim din suflet! Doamne ajută să batem mâine, să facem Tripla campionat-promovare-Cupă, iar apoi sa înceapă Carnavalul la Brad!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *