Efort mare din partea jucătorilor

DECLARAȚII / MIHAI LEAHA

Aurul Brad a reușit primul punct din actualul sezon de Liga 3, după 0-0 pe terenul celor de la Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2. A fost o partidă dominată de gazde, dar intervențiile lui Raț, care a scos și un penalty, au adus acest prim pas pozitiv în campionat. Mihai Leaha a coordonat echipa de la mijlocul terenului, iar azi a făcut și o analiză a partidei disputate la Târgu Cărbunești.

„Meciul cu Viitorul Pandurii 2 a fost destul de greu. Au avut și câțiva jucători de la prima echipă, care au făcut diferența în anumite momente ale jocului. Am făcut aproape 4 ore pe drum și s-a resimțit oboseala în timpul meciului, nu am avut suficientă prospețime.

Raportându-ma la ocaziile din timpul meciului, gazdele ar fi meritat victoria. Am avut și noi șansele noastre pe contraatac, am câștigat un punct și pe viitor sper la mai mult, atât ca joc, cât și ca rezultate.

Susținătorii echipei sper să înțeleagă efortul pe care îl facem cu toții pentru a obține rezultate cât mai bune. Majoritatea avem joburi și ne sacrificăm din timpul liber pentru pasiunea de a juca fotbal. Este foarte greu, având în vedere că majoritatea adversarilor fac doar fotbal. Sper să vină cât mai multă lume la stadion, să fie alături de această echipă frumoasă.

Meciul cu Progresul Ezeriș va fi la fel de greu ca și toate celelalte, am avut ocazia și am văzut echipa în meciul cu Reșița din Cupă. Sunt majoritatea tineri, bine organizați și disciplinați tactic. Va fi un meci greu, dar sperăm să vină și prima victorie după revenirea în Liga 3″.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *